Decizia unui nou început

Iată-ne la început de 2012. Este timpul să tragem linie și să facem bilanțul rememorând reușitele dar și eșecurile, ce a mers și ce nu dar și pentru concluziile și învățămintele de rigoare pentru a merge mai departe.

Acum poate fi momentul în care să ne setăm noile obiective dar șipentru a ne stabilim . . . → Read More: Decizia unui nou început

Vârsta înaintată şi experienţa bogată

Când priveşti la o persoană care a ajuns la o anumită vârstă te gândeşti la faptul că întotdeauna ai de la cine învăţa. Corect? Greşit! Din păcate  ne-am învăţat să judecăm/etichetăm un om la prima vedere gândind în şabloane şi idei preconcepute.

Desigur că vârsta senectuţii implică (aş spune chiar obligă) respectul cuvenit. Asta . . . → Read More: Vârsta înaintată şi experienţa bogată

Scârbiciul şi slujba ideală

“Ce faci?”

“Sunt la scârbici…”

De câte ori nu aţi auzit sau chiar folosit acest răspuns în discuţiile cu colegii sau prietenii?!? Dacă am fi primit câte un euro pentru fiecare situaţie de acest gen probabil că până acum ne-am fi îmbogăţit!

Interesant este faptul că acest termen este folosit chiar de către oameni . . . → Read More: Scârbiciul şi slujba ideală

Succesul nu te învaţă nimic

Am avut parte de nenumărate eşecuri în viaţă. Şi, spre deosebire de alţii, n-aş putea spune că am avut un drum uşor. Însă de fiecare dată când am fost izbit m-am ambiţionat şi mai mult. Fiecare cuvânt distructiv şi fiecare filosofie negativistă venite din partea unor “oameni de bine” m-au făcut să vreau să . . . → Read More: Succesul nu te învaţă nimic

Sinuciderea ca soluţie

Astăzi am luat la cunoştinţă despre trecerea în nefiinţă a încă unei artiste autohtone – Mălina Olinescu. Din datele preliminare s-ar părea că a fost vorba tot despre o sinucidere, la fel ca în cazul Mădălinei Manole…Motivul ar fi fost unul sentimental.

Artiştii noştri valoroşi se sting unul câte unul din diferite motive: unii . . . → Read More: Sinuciderea ca soluţie

Perfecţiunea, între inovaţie şi dorinţă

La ce vă gândiţi când pronunţaţi cuvântul perfecţiune? Eu de pildă mă gândesc la germani şi la produsele pe care le realizează. Mai corelez noţiunea şi cu ceasurile elveţiene. Dar oare ce este perfecţiunea? Putem vorbi de perfecţiune în adevăratul sens al cuvântului? Sau este doar un termen inventat de noi? Perfecţionistul aşa cum . . . → Read More: Perfecţiunea, între inovaţie şi dorinţă

Dorinţa de a depăşi obstacolele

Una dintre condiţiile esenţiale în vederea îndeplinirii cu succes al unui obiectiv este dorinţa. Există destule persoane care se plâng de faptul că nu reuşesc să realizeze ce îşi propun. Dar dacă le întrebi ce îşi doresc să facă la modul concret ai parte de tot felul de răspunsuri neclare, incerte sau de dorinţe . . . → Read More: Dorinţa de a depăşi obstacolele

La mulţi ani România

 

 

 

 

 

 

 

 

La mulţi ani România! La mulţi ani tuturor românilor!

 

 

De ce iubesc România

Deoarece consider că este un lucru bine gândit şi implementat m-am hotărât să mă alătur campaniei „De ce iubim România” iniţiată de ziarul Gândul. Există unele voci care consideră această acţiune inutilă. Consider că dacă măcar un singur om care avea capul plin de prejudecăţi şi clişee şi-a schimbat părerea despre noi ca naţie . . . → Read More: De ce iubesc România

Educaţia, prioritatea numărul 1

Aş fi nerealist  dacă aş spune că lumea în care trăim astăzi este compusă doar din lapte şi miere. Foarte mulţi se zbat să-şi ducă traiul de azi pe mâine. Un procent semnificativ  învaţă pe propria piele  că de multe ori în lumea reală nu este îndeajuns să faci o facultate bună şi să . . . → Read More: Educaţia, prioritatea numărul 1

Recomand:

Antreprenoriat